Hipnoza si aplicatiile ei in terapie

Autor: Psihoterapeut Marinoiu Daniela | Adaugat la: 03.11.2009 13:18

           Hipnoza este o stare modificata de constiinta, asemanatoare cu relaxarea, sau cu starile meditative specifice anumitor culturi orientale. Ea nu este un fenomen supranatural, fenomene similare cu cel hipnotic le putem intalni frecvent in viata cotidiana. Astfel, cand suntem absorbiti de lectura unui roman, nu mai auzim soneria de usa, sau ne putem lasa furati de ganduri intr-o asemenea masura, incat nu mai percepem ce ne spune interlocutorul cu care discutam.

            Definitiile cele mai utilizate la ora actuala pentru terapia hipnotica sunt urmatoarele:

-       hipnoza reprezinta un demers de imaginatie dirijata; hipnotizatorul actioneaza in sensul ghidarii unor experiente bazate pe fantezie (Barber, 1979);

-       hipnoza reprezinta o stare modificata de constiinta cu caracter natural; subiectul intra in starea hipnotica denumita transa, stare care este diferita de cea normala de veghe, si care nu este indusa artificial, prin consum de substanta sau prin intermediul altor procedee fizice (Ludwig si Levine, 1965);

-        hipnoza reprezinta o stare de relaxare in care sugestibilitatea subiectului se accentueaza; acesta intra intr-o stare de destindere fizica si psihica profunda, in care devine mai receptiv la sugestie (Edmonston, 1991);

-        hipnoza reprezinta o stare de concentrare intensa care presupune focalizarea selectiva asupra unei singure idei sau stimul senzorial, o anumita secventa de timp (Spiegel si Spiegel, 1997).

Yapko (1995) leaga hipnoza de procesul de comunicare si influenta interpersonala. Daca se renunta la abordarea hipnozei intr-o maniera pasiva, ca fiind o stare subiectiva interna a individului, se poate deplasa accentul asupra relatiei de comunicare interpersonala prin intermediul careia terapeutul sugereaza clientului sa traiasca anumite experiente cu caracter psihoterapeutic. Indiferent de orientarea teoretica, terapeutul va utiliza relatia de comunicare atat pentru evaluarea clientului, cat si in calitate de vehicul al schimbarii prin intermediul careia persoana aflata in dificultate va fi dirijata sa actioneze diferit intr-o maniera mai adaptativa.

Utilizarea hipnozei in cadrul psihoterapiei poarta denumirea de hipnoterapie. Hipnoza poate potenta psihoterapia, deoarece sporeste sugestibilitatea pacientului, deblocheaza abilitatile imaginative, amelioreaza relatia client-terapeut si reduce orientarea subiectului asupra realitatii (Holroyd, 1987). Mai mult, hipnoza faciliteaza si accesul la zonele inconstiente ale psihismului, unde sunt stocate informatii legate de problemele si simptomele actuale, permitandu-i clientului constientizarea unor amintiri inacceptabile sau traumatizante, a unor impulsuri si conflicte, precum si rezolvarea satisfacatoare a acestora.

Hipnoterapia poate sa cunoasca trei forme:

-      terapie centrata pe simptom - are ca obiectiv eliminarea simptomului;

-      psihoterapie analitica (hipnoanaliza) - combinatie a hipnozei cu psihanaliza;

-      sisteme de psihoterapie in care hipnoza se combina cu tehnici de psihoterapie scurta, de orientare comportamentala si experientiala.

Gibson si Heap (1991) prezinta o lista a tulburarilor in cazul carora se poate utiliza hipnoza:

-       controlul anxietatii;

-       modificarea atitudinilor si reactiilor pacientilor (ex: unui fumator i se poate administra posthipnotic sugestia ca, in momentul in care o tigara ii atinge buzele, se va simti patruns de o puternica senzatie de greata);

-       tulburarile obsesiv-compulsive (mai ales in cazul tulburarilor fobice - fobii simple, agorafobie si fobie sociala);

-       depresie;

-       tulburari psihosomatice (migrene, astm bronsic, afectiuni dermatologice, tulburari digestive sau cardiovasculare);

-       combaterea durerii (in interventiile chirurgicale, chimioterapie, extractii dentare, nastere);

-       tulburarile sexuale.

Hipnoza nu reprezinta o terapie in sine, ci un element in cadrul unor demersuri tepapeutice mai complexe, de tip comportamental, cognitiv sau analitic, aceasta contribuind la potentarea tehnicilor specifice respectivelor sisteme terapeutice.