Anxietate normala versus anxietate patologica

Autor: Marinoiu Daniela | Adaugat la: 01.07.2008 17:59

           Anxietatea reprezinta o dimensiune normala si pozitiva a vietii umane. Ea are o functie: permite anticiparea pericolelor, scoaterea individului dintr-o situatie periculoasa, ii asigura progresul, in masura in care previziunile sale alarmante ne motiveaza sa intervenim asupra viitorului.

           La nivel biologic elementar, anxietatea este un semnal care ne alerteaza, cu mult inaintea durerii, in privinta unui posibil pericol. Ea anunta retragerea sau lupta pentru viata. Prin urmare anxietatea trebuie respectata si nu este indicat sa luam in considerare efectuarea unui tratament decat in cazul formelor excesive.
            Cand depaseste anxietatea o  limita "normala"?
            O modalitate pentru a delimita anxietatea normala de anxietatea patologica o reprezinta analizarea consecintelor lor asupra calitatii vietii celui anxios si a anturajului individului. Durata tulburarilor (in general, mai bine de sase luni), consecintele nefaste in plan profesional si in relatie cu ceilalti, sentimentul de neputinta in controlarea simptomelor - toate acestea anunta depasirea pragului de normalitate. Prin urmare, anxietatea devine patologica in momentul in care depaseste un anumit prag, definit in principal pe baza unor modificari substantiale ale calitatii vietii.
            Anxietatea este definita ca o teama difuza, fara un obiect bine precizat. Subiectul traieste o incordare continua, simtindu-se permanent amenintat. El este foarte nervos si de multe ori nici nu realizeaza de fapt ce anume il sperie atat de tare.
           Anxietatea este o teama nespecifica fara legatura cu situatiile externe si care nu este asociata cu comportamentul de evitare sistematica a anumitor stimuli, cum se intampla in cazul fobiilor.
            In literatura anglo-saxona, gasim pentru a descrie o astfel de stare, termenul de anxietate care pluteste in aer si se fixeaza cand pe un obiect, cand pe altul, astfel incat subiectul anxios, imediat ce a scapat de un motiv de ingrijorare, gaseste altul.
            Tipul de personalitate care integreaza anxietatea ca element al dimensiunii sale centrale este numit, in literatura, personalitate anxioasa.
             In cercetarile lui H. Eysenk (1975) anxietatea apare ca trasatura de personalitate, alaturi de altele, subsumata unei dimensiuni generale care exprima emotionalitatea subiectului, si anume, factorul nevrozism.
             Persoana cu anxietate ca element structural al personalitatii este caracterizata ca banuitoare, nesigura pe sine si de altii, mai ales in confruntarea cu situatiile problematice sau ambigue, prezinta stima de sine redusa, neincredere in fortele proprii, fara constiinta propriei valori, este sensibila la rejectia si critica altora, evita contactele sociale.